Președintele moldovean Nicolae Timofti l-a desemnat sâmbătă printr-un decret pe Chiril Gaburici, propus de către Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), să formeze Guvernul, anunță președinția pe site.
Președinția precizează în comunicat că Gaburici are la dispoziție 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și componenței noului Executiv.
Șeful statului a purtat sâmbătă consultări cu grupurile parlamentare, iar Chiril Gaburici a fost propus pentru funcția de prim-ministru de către PLDM, precizează președinția.
Chiril Gaburici a anunțat că își asumă responsabilitatea de a deveni premier. El a declarat după consultările organizate de președinție că situația din Republica Moldova nu este ușoară, că țara are nevoie de un premier și că speră să obțină votul tuturor grupurilor parlamentare, potrivit IPN.
El a anunțat totodată că va continua „direcția proeuropeană a țării” și că în următoarele zile va purta negocieri cu grupurile parlamentare, sindicatele și patronatele.
Gaburici, întrebat de jurnaliști dacă este nașul nepoatei liderului Partidului Comuniștrilor din Republica Moldova (PCRM) Vladimir Voronin, a negat acest lucru.
Chiril Gaburici – care a condus în perioada 2009-2012 compania Moldcell și apoi compania-soră din Azerbaidjan – a fost singura propunere, prezentată de către PLDM, în timpul consultărilor de la președinție, precizează IPN.
Aceasta este a doua încercare de formare a unui Guvern în Republica Moldova, după ce programul și cabinetul propuse de către premierul în exercițiu Iurie Leancă nu au obținut, joi, numărul de voturi necesar în Parlament.